Compania Lime Technology Network SRL va lansa un serviciu de închirieri trotinete electrice pentru început în București, urmând Cluj și probabil (dacă o să fie la fel de bine ca și în America) să deschidă acest serviciu și în alte orașe.

Tarife

  • Deblocare trotinetă electrică: ~ 4.2 lei
  • Tarif pe minut: ~ 70 de bani

Cum funcționeză?

Destul de simplu, ai nevoie de un telefon smartphone și de un card de credit de pe care să poți fi taxat.

Le vei găsi în zone special amenajate, la metrou, instituții publice, lângă parcări și dacă deblochezi o trotinetă trebuie să o duci într-o altă zonă amenajată unde să o parchezi și să nu mai fi taxat.

Dacă de exemplu vei intra într-un magazin, trotineta este tot în posesia ta, deci minutele taxabile vor curge în continuare.

Un tip explică destul de bine cum se deblochează o trotinetă din aplicația lor:

Legislația aplicată

Trotinetele respectă regulamentul european 168 (poți să te documentezi aici despre ce prevede mai pe înțelesul tuturor) exceptându-se de la omologare deoarece nu au prevăzut niciun loc șezut. Nu necesită permis de conducere, fiind limitate la 24 km/h.

Tot legat de legislație, această firmă are suportul primăriei București, sistemul de închiriat trotinete electrice este defapt o colaborare între Lime și primprie. (poți vedea aici documetația)

Părerea nostră?

Prima noastră părere este legată de siguranța trotinetelor. Deși dotate cu GPS cred că se vor găsi „specialiști” care cel puțin vor încerca să le fure și asta nu va duce decât la creșterea tarifelor pentru că vor fi mai mari costurile…

Vedem mereu acte de vandalism (stații de autobuz deteriorate, geamuri sparte, mizerie) așa că nici trotinetele nu vor fi „scutite” de acest portofoliu de oameni.

Calcul pe an

Eu personal am o trotinetă E-twow Booster (a doua versiune de Booster, cea cu stop pe frână) cu care am parcurs într-un an 800km. Dacă considerăm că parcurgem drumuri de 5 km fiecare, asta înseamnă un total de 160 de deblocări.

160 deblocări x 4.2 lei = 672 lei.
800 km x 0.7 lei = 560 lei.
Într-un an vei cheltui aproximativ 1232 lei.

Avantaje

Primul avantaj este că într-un an cheltui aproximativ un 30% din prețul unei trotinete bune, gen E-twow Booster S.

Alt avantaj este că nu ai de ce să îți faci griji privind funcționalitatea trotinetelor (întreținere).

Nu ai nevoie de depozitare, de a o încărca, de a o duce în casă.

Alte avantaje, cel puțin deocamdată noi nu am mai găsit.

Dezavantaje

Cel mai mare dezavantaj după părerea noastră este faptul că niciodată nu o să ști dacă o să găsești o trotinetă acolo unde îți dorești sau dacă aceasta o să fie destul de încărcată pentru distanța pe care o ai de parcurs. O să ziceți că le vezi pe aplicație și mergi la sigur, dar dacă din diferite motive ajungi peste o jumătate de oră? Toate astea o să te coste timp pierdut.

Nu știi dacă trotineta pe care o găsești este 100% funcțională, dacă se rupe ghidonul sau o roată pe traseu? chiar dacă nu esti tu vinovat, la tine s-a întamplat. Poate o să ai de plătit sau dacă nu până ajungi să o parchezi, minutele trec 🙂

Soft-urile, aplicațiile, gps-ul telefoanelor se mai blochează sau afișează date eronate. Atunci iar o să pierzi timp sau bani. Țin minte că făceam într-o duminică un traseu montan cu ATV-urile și pe o creastă de munte se bifurcau drumurile. Am pornit GPS-ul pe telefon (google Maps) și ne-am ghidat după el pentru a alege drumul corect. Surpriză după vreo 30 de minute: Telefonul arăta exact invers poziția sudului și a nordului.

Alt dezavantaj este că nu o ai tot timpul acolo unde ai tu nevoie și atunci o să fii tot mai mult impulsionat să folosești mașina.

După părerea noastră este mai convenabil să ai propria trotinetă dacă agreezi acest mijloc de transport. Dacă iei în calcul dezavantajele de mai sus și cumperi o trotineta ok, îți recuperezi banii ăn cel mult 2 ani cu siguranță. Să nu mai vorbim de faptul că poate nu locuiești în București, și atunci ce faci? Aștepți până vine la tine în oraș un serviciu de inchiriat trotinete electrice sau achiziționezi una de calitate?

banner bimax

Categorie: Nou în Industrie
Taguri: , ,
Data postarii: mai 1, 2019

2 comentarii la articolul “Trotinete electrice Lime de închiriat

Lasa un comentariu

Adresa de mail nu o publicam.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cauta pe blog
Vrei sa primesti noutati?

bimax.ro
banner bimax
Articole populare
Social Media