Dacă până nu demult ZT-11 era una dintre cele mai ieftine biciclete electrice din gama Ztech, acum probabil ați observat că nu o mai avem pe site, deoarece producătorul a luat decizia de a nu mai produce acest model și de a se îndrepta spre modele mai performante.
Baza care făcea din ZT-11 o bicicletă electrică foarte ieftină o aflăm din informațiile legate de acumulator și motor, care funcționau la o tensiune de 24V. Astfel că dacă vorbim de acumulatori VRLA, din prețul bicicletei scade costul unui acumulator de care avem nevoie la o bicicletă cu acumulator pe 36V, însă și motorul are o putere mult mai mică care se simte și la o pantă mică.
La ZT-13, din fericire vă anunțăm că am scăpat de bateriile VRLA grele și că este dotată cu un acumulator performant Litiu-Ion cu sistem de protecție a celulelor, BMS.
Deși avea și ZT-11 far în partea din față și un stop în spate fără becuri, ZT-13 vine cu un stop cu LED-uri cât și far tot la fel, alimentate de la propria baterie.
O altă îmbunătățire considerabilă este și display-ul de pe ghidon care indică viteza de rulare, astfel că nu mai avem nevoie de un calculator adițional dacă dorim să monitorizăm în timp real viteza de deplasare.
Bicicleta electrica ZT-13 va face parte din gama 2016 de pe bimax.ro si va avea un pret foarte bun pentru o bicicleta Litiu-Ion!