La bimax.ro, pentru că avem și piese de schimb pentru orice bicicletă sau scuter electric, primim multe telefoane și comenzi de accelerații electrice.
Accelerația e o componentă care se poate deteriora destul de ușor din cauza că este poziționată în locul în care noi ținem strâns de ghidon pentru a avea echilibru și siguranță, mai ales dacă suntem la primele încercări cu o bicicletă electrică. Se mai poate defecta și dacă în zona de legături ajunge apă, sau dacă tragem de ea până se dă ”peste cap” și facem scurt la pinii senzorului hall.
În imaginea alăturată puteți vedea câteva modele de accelerații, însă pe piață sunt mult mai multe. Ca și idee, am văzut chiar modele cu 7-8 fire.
Cum identificăm defectul?
Se identifică cele 3 fire (dacă sunt mai multe la accelerație) care fac schimbarea de turație a motorului. Dacă nu se pot identifica vizual (de obicei sunt legate într-o mufă separat de restul butoanelor sau led-urilor care indica nivelul bateriei), se desface accelerația și acolo se observă firele care merg la acel mic ”integrat”. De obicei sunt Roșu (+), Alb sau Verde (semnal) și Negru(-).
După ce am văzut firele, măsurăm pe conectorul care vine de la controller cu multimetrul intre 2 dintre cele 3 fire ale accelerației. Ar trebui să găsim o tensiune de 5V, de obicei între extremități (Roșu și Negru).
Dacă multimetrul indică tensiunea de 5V, înseamnă că avem tensiune de la controller, dar accelerație nu trimite semnal înapoi pe cel de-al treilea fir.
Ca să testam dacă iese semnal din accelerație, conectăm firele accelerației înapoi la controller și măsurăm cu multimetrul între Ground (de obicei Negru) și firul de semnal. (de obicei Alb sau Verde). Ar trebui să avem o tensiune de 1V cu accelerația în punctul minim, iar dacă o rotim la maxim, în jur de 4V. A se vedea și schema de mai jos:
- Explicație: 5 Volt DC Power Source – este controller-ul care trimite 5 V la accelerație.
Dacă între firul de ieșire și Ground, nu avem tensiune, înseamnă că accelerația este defectă și trebuie înlocuită. Avem pe stoc o gamă largă de accelerații care acoperă majoritatea producătorilor de biciclete, scutere, trotinete sau triciclete electrice.
Am și eu o problema mie mi sa rupt firele de la accelerator și nu găsesc modelul mpman tr100. Aveți dumneavoastră aici ?
Avem acceleratii complete aici: Acceleratii biciclete electrice
Buna ziua! Am un scuter electric sau chopper…
Dintr o data s a oprit si accelerația nu mai funcționează…ce pot face? Sau cum îmi pot da seama ca este defecta? Macar sa stiu sa pot cumpăra alta.
Îmi cer scuze nu ma pricep la denumirea lui, eu ii spun ” cicârâc ” 🙂 daca este nevoie atașez si o poza…
In cazul in care imi spuneți ca este defecta…pot achiziționa de la dvs ce imi trebuie ?
Mulțumesc mult !
Chiar acest articol iti spune cum sa o testezi 🙂
Buna am o trotineta scuter și mi sa defectat accelerația am luat alta maneta de accelerație numai că cea veche are 4fire și cea noua doar trei am conectat cele trei dar când pun contactul motoru rămâne accelerat se tureaza la maxim
n ue conectatat corect.
Salut. Am un scoter model ES-E808 si nu porneste. Am testat acceleratia si mi a dat 0.62v la minim si 1.28v la maxim. E defecta acceleratia?
ori acceleratia, ori iesirea din controller pentru acceleratie.
Am si eu nevoie de acceleratie trotineta Airwheel Z
Z3S are 5 fire cred ca fost cu displei multumesc
te ajuta acest model?: https://www.bimax.ro/display-electronic-lcd-model-s886.html
Buna ziua am o bicicleta electrica si am facut cum ați spus dumneavoastra mai sus si am semnal pe firul verde , dar nu pleaca de pe loc nu porneste. Care ar fi cauza ce trebuie inlocuit.
ce controller are? daca are universal de la bimax, faceti initializare de sens si vedeti daca asa porneste!
Am o trotineta 2 drive asi vrea o accelerație că în aia a esit fum din ea facind un scurt la stopul din fata
Gasiti aici: https://www.bimax.ro/manete-acceleratie
alegeti care va place, care vi se potriveste!
Bună ziua! Am o problemă, am achiziționat recent in 21 mai 2021 o tricicleta electrică ZT-15-D. La primire am încercat să văd dacă funcționează, a pornit, am mers circa 500 m după care am pus-o la încărcat și după ce s-a încărcat nu a mai pornit. Când introduc cheia se aprind doar farul, stopurile de pe spate și mai mult nimic. Rog frumos dacă se poate să-mi dați o informație cum trebuie procedat .
Bună ziua.Am și eu o bicicletă RkS mx7 și asi dori sa îi pun accelerație la mâna , dacă se poate și ce accelerație trebuie ?Are cap de mufă galben,va mulțumesc.
probabil ca se poate insa nu recomandam. acea bicicleta are motor mic cu reductor pe care il vei deteriora foarte repede.
Am o tricicleta electrica c- Klass 2RDB se aprind luminile pe ea dar când accelerezi nu pornește ceva detalii să cumpăr o accelerație noua?
salut. am un scuter electric vespa fabricat ITALIA acum 8 ani . ..rotesc cheia in butuc …..porneste motorul la viteza cea mai mare dar nu am control cu acceleratia de pe ghidon.
Bună seara,am o întrebare la dumneavoastră,
Am un scuter electric sity coco, motor de 1500w,cu baterie de 60V/12Am.
Problema este:
Când accelerez se deplasează cu viteză inferioara,gen10 k/h maxim.
Am schimbat accelerația și tot aceiași situație
Ce poate fi cauza
Aștept un punct de vedere
Mulțumesc pentru cooperare și complezență
Cu tensiunea in baterie cum stai?
La un RKS TNT-5 se poate adăuga accelerație? Am încercat să conectez la senzorul de la pedale dar nimic
nu merge conectata la senzorul pedelec.
Dacă aduc bicicleta la voi îi puteți schimba controller-ul și să adăugați accelerație? Am văzut că aveți în Bistrița locație.
haideti cu ea la service pentru o constatare.
Bună ziua am o bicicleta electrica mode mai vechi nu-mi primește curent la acceleratie sa stricat acel potentiometru mic sa fie asta cauza curent am la far
Buna ziua am o bicicleta electrica pornește dar nu se accelerează ce se poate face la ia
va recomand sa luati legatura cu colegii de la service
Am o trotineta din Germania sa rupt firele acceleratie Cum se poate alocui cu alta aceleratie orice model cu trei fire
Salutare,am și io un scooter electric Maff de 1000W ,și nu mai merge sa accelerez deloc îmi dați și mie o idee un sfat?! mulțumesc .
Salut am un scuter City coco și mi s-a rupt accelerația la el,am scimbat-o dar nu funcționează. s-ar putea sa fie o problema la controller?
posibil, mai ales daca ai facut scurt pe la fire…
Bună am un scuter electric și la m spălat și acum întrerupe ce să i fac ? mulțumesc
Bună ziua am un scuter ztec 09 am o eroare sub forma de șurub cum pot sa o scot eroare
trimite te rog poza la 0765505950 pe whatsapp si te ajuta!