5 îmbunătățiri la tricicleta VM4 în 2023

Activăm în domeniul vehiculelor electrice din anul 2013, iar prima tricicletă electrică Volta VM4 a fost vândută în România de către noi și o firmă colaboratoare din Alba Iulia care se ocupa strict de importuri, în anul 2019.

Table of Contents

Cine este defapt VOLTA?

volta vm4

Compania Volta este o companie din Turcia care se specializează în producția de vehicule electrice. Au o gamă largă de modele disponibile, cu diferite caracteristici și opțiuni, care sunt proiectate pentru a se potrivi nevoilor și dorințelor diferiților utilizatori, de la biciclete electrice, scutere electrice, trotinete, etc.

Tricicletele electrice Volta sunt fabricate cu materiale de calitate (o mare parte a pieselor sunt produse chiar în Turcia) care asigură o bună durabilitate și o bună performanță. Compania se concentrează pe tehnologia avansată și design-ul modern, care fac tricicletele atractive pentru utilizatorii care doresc să se deplaseze în mod eficient și liberi.

Volta a devenit cunoscută pentru calitatea produselor sale și serviciilor excelente de după-vânzare (atenție, nu toți comercianții asigură piese post-vânzare în România).

Top 5 îmbunătățiri/ajustări pentru modelul VM4 în anul 2023

tricicleta vm4 model 2023

Urmărește numerele din imaginea de mai sus pentru a înțelege exact modificările pe care ți le prezentăm. În partea drepată a imaginii se află modelul vechi, iar în partea stângă modelul nou.

1. Aripa față.

Deși pe internet încă e plin de imaginile de la modelul vechi ale tricicletei VM4, încă din anul 2022 a fost schimbată aripa față cu una modernă, cu fixare pe exteriorul telescoapelor. De altfel, s-au schimbat și telescoapele față care au prindere pentru aripă. Principalul avantaj este că dacă ai nevoie să demontezi aripa, nu mai trebuie demontată și roata față cum se proceda la modelul vechi și faptul că are și 2 catadioptrii rotunzi pe laterale, astfel vei fi mult mai vizibil în trafic.

janta fata si aripa noua la vm4

2. Janta față

La modelul vechi, janta față era din tablă. La modelul 2022-2023 a fost înlocuită cu o jantă de aceiași dimensiune, dar din aliaj, fiind puțin mai ușoară. Puteți vedea noul model de janta în imaginea de mai sus unde am prezentat și aripa.

3. Garda la sol mărită

Dacă tot s-au schimbat telescoapele de pe față, s-a schimbat și suspensia spate, astfel că noul model are cel puțin 2cm în plus la garda la sol.

garda la sol marita la vm4

4. Bord înlocuit

Bordul tricicletei VM4 a fost schimbat la final de an 2022, cu unul color, mult mai vizibil și mult mai aspectuos. Lotul primit de noi în Decembrie are acest Bord.

bord nou la modelul vm4

5. Scaun mai moale

Dacă vă uitați cu atenție în prima imagine, cifra 5 este pusă pe modelul vechi de scaun, iar dacă vă uitați în stânga la modelul nou se vede că este mult mai gros șezutul cât și spătarul.

Totodată scaunul nou este fabricat în turcia și de o calitate mai bună față de cel vechi care era importat cel mai probabil din China.

Alte modificări mai puțin importante

Printre alte aspecte care s-au modificat la acest triciclu, dar nu foarte importante, ar fi brandul. Volta se transformă ușor ușor în VTA, deja și pe vehicule este inscripționat în acest mod.

tricicleta electrica vta

Mai are o funcție electronică în plus, funcția de Parking. Această funcție se activează la punerea contactului și este o funcție de siguranță care nu permite să accelerezi până nu apeși odată pe un mâner de frână. Ajută pentru pornirile accidentale dacă cineva pune contactul și rotește din greșeală de accelerație.

Funcția este simbolizată prin litera P în locul vitezei curente de pe bord. După apăsarea pe una din manetele de frână, aceasta dispare și apare 00 km/h, adică viteza curentă.

functie P la tricicleta electrica

Specificații tehnice VM4

Cu toate că este un model cu istorie (din 2019), VM4 nu are prea multe schimbări tehnice tocmai din prisma faptului că este o tricicletă foarte fiabilă, iar acolo unde lucrurile funcționează, în opinia noastră, este bine să rămână așa.

Principalele specificații tehnice ale tricicletei VOLTA VM4:

  • Motor 60V, 1000W (suficient de puternic pentru străzile, drumurile din România)
  • Baterii 5 bucăți, de 20Ah (este un plus la solicitarea bateriilor fiindcă sunt 5 și nu 4, autonomia nu e avantajată datorită greutății bateriilor)
  • Autonomie de aproximativ 35-49km, totul depinde de drumuri, pante, temperatura, greutate șofer,etc (am mai discutat despre asta și aici unde am explicat cât de mult influențează temperatura de exemplu).
  • Viteza maximă este de 25km/h ceea ce este mai mult decât suficient pentru plimbări, deplasări la cumpărături, etc.
  • Are și schimbător cu 3 trepte de viteză electronice care te ajută doar să împarți viteza de 25km/h în 3 trepte mai mici. Dacă pui pe treapta 1 de exemplu, tricicleta nu va mai depăși 15 km/h chiar dacă accelerezi la maxim. De altfel se poate porni de pe loc cu orice treaptă de viteză, nu sunt trepte cu cutie de viteză ca la o mașină.
  • Are coș în spate, un buzunar la genunchi de depozitat și un spațiu de depozitare sub scaunul șoferului.
  • Tricicletele VM4 sunt omologate, iar noi la Bimax, oferim COC și CIV pentru a putea circula pe drumurile publice în legalitate.

10 comentarii la „5 îmbunătățiri la tricicleta VM4 în 2023”

  1. Buna ziua,am un volta vm4 modelul mai vechi si displayul imi arata atat la km /ora cat si la cei parcursi dublu adica daca merg cu 10km pe ora pe afisaj arata 20.Aveti idee care ar fi motivul.

    Răspunde
  2. aveti mai multe bloguri invechite referitor la circulatia vehiculelor lente care induc in eroare , as propune sa le stergeti si sa faceti altul actualizat la zi in special partea de legislatie cu inscrierea la primarie care este cea mai bulversanta pentru oamenii de buna credinta care vor sa circule legal dar sunt indusi in eroare atat de articolele vechi de pe net cat mai ales de postacii de pe facebuk care sunt mult mai toxici in promovarea circulatiei in afara legii pe drumurile publice

    Răspunde
    • Noi vindem doar tricicluri omologate care pot circula legal pe drumurile publice si oferim toate documentele necesare, nu inducem pe nimeni in eroare. Nu stiu la ce articol faceti referire, dar sa stiti ca legea care a aparut anul trecut care defineste vehiculele lente nu are nicio legatura cu vehiculele noastre, este doar o capcana indusa de alti vanzatori cum ca si triciclurile care au viteza de maxim 25km/h ora ar fi incadrate la vehicule lente.
      Vehiculele lente sunt urmatoarele:
      1. Autocositoare
      2. Autoexcavator (excavator pe autoșasiu)
      3. Autogreder
      4. Autoscreper
      5. Autostivuitor
      6. Buldozer pe pneuri
      7. Combină agricolă pentru recoltat cereale sau furaje
      8. Compactor autopropulsat
      9. Electrocar cu echipamente: sudură, grup electrogen, pompă etc.
      10. Excavator cu racleți pentru săpat șanțuri
      11. Excavator cu rotor pentru săpat șanțuri
      12. Excavator pe pneuri
      13. Freză autopropulsată pentru canale
      14. Freză autopropulsată pentru pământ stabilizat
      15. Freză rutieră
      16. Încărcător cu o cupă pe pneuri
      17. Instalație autopropulsată de sortare-concasare
      18. Macara cu greifer
      19. Macara mobilă pe pneuri
      20. Macara turn autopropulsată
      21. Mașină autopropulsată multifuncțională pentru lucrări de terasamente
      22. Mașină autopropulsată pentru construcția și întreținerea drumurilor
      23. Mașină autopropulsată pentru decopertarea îmbrăcămintei asfaltice la drumuri
      24. Mașină autopropulsată pentru finisarea drumurilor
      25. Mașină autopropulsată pentru forat
      26. Mașină autopropulsată pentru turnat asfalt
      27. Plug de zăpadă autopropulsat
      28. Șasiu autopropulsat cu ferăstrău pentru tăiat lemn
      29. Tractor pe pneuri
      30. Troliu autopropulsat
      31. Utilaj multifuncțional pentru întreținerea drumurilor
      32. Vehicul de pompieri pentru derularea furtunurilor de apă
      33. Vehicul pentru măcinat și compactat deșeuri
      34. Vehicul pentru marcarea drumurilor
      35. Vehicul pentru tăiat și compactat deșeuri

      Răspunde
  3. ce prostii vorbiti? voi si ceilalti de ce vindeti cu COC si CIV ? hotarativa o data la ce bagati in discutie utilajele alea ? definitia vehiculului lent o cunoasteti? unde ati citit ca triciclul cu 25/h nu e vehicul lent ? dar ce e ? voi ati postat astea ati uitat ?

    https://blog.bimax.ro/info/informatii-privind-circulatia-pe-drumurile-publice-a-vehiculelor-electrice
    ––––––––––––––––––––––––––––Vehiculele care au viteza de 25 km/h nu necesită permis chiar dacă vom vedea mai jos că ele necesită CIV, respectiv înregistrare în curculație).––––––––––Sunt și vehicule care nu se înregistrează/înmatriculează conform Reg.168, articolul 2, punctul 2:
    (2) Prezentul regulament nu se aplică următoarelor vehicule:

    (a) vehiculele cu o viteză maximă constructivă mai mică de 6 km/h;
    De aici deducem că nu înregistăm vehiculele care au viteză mai mică de –––––––-6km /h ––ne-am prostit cu totii ? nu inseamna ca peste 7km/h se inregistreaza cumva ?// bicicletele electrice cu pedalare asistată (motor 250W, viteza maxima 25 km/h) sau cele pentru persoane cu handicap.
    legea prevede că vehiculele rutiere care se deplasează cu
    maxim 25 km/h să fie înmatriculate şi înregistrate de către Registrul Auto Român (RAR).
    Astfel, pentru bicicletele electrice sau pentru o tricicleta electrica pentru adulti nu este necesar un permis auto,daca aceste variante ating un maxim de viteza de 25 km/h.
    Pentru moped-urile care au viteza pe pana in 25 km/h nu este nevoie de permis, DAR ACESTEA TREBUIE INREGISTRATE LA PRIMARIE

    Răspunde
  4. Bună ziua, numele meu este Rădiță Paul și dețin o tricicleta volta m4 și as dori sa îmi spuneți la schimbul de ulei din reductor ce cantitate de ulei se pune?Vă mulțumesc!

    Răspunde
  5. Salut am o trinitena VTA vm4 și mi-a rămas blocată pe parcare m-am uitat la siguranțe la comunicator aveți ideie dacă a-și pută să îi dau un reset să își revină sau ce a-și putea face în această problemă. Mulțumesc

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.