Ce este BMS-ul (Battery management system)?

Probabil ați observat la mai multe biciclete electrice faptul că au trecut în dotări, termenul de acumulator cu sistem BMS și v-ați întrebat ce poate fi acesta. Ei bine vă explicăm noi pe scurt despre el.

BMS-ul este o componentă electronică care monitorizează și acționează asupra acumulatorilor Litiu reîncărcabili fie asupra celulelor din care este format, fie asupra întregului pachet.

bms daly
Așa arată un BMS pe care noi îl comercializăm la Bimax.

Funcții de monitorizare

  • Tensiunea – monitorizează tensiunea totală, tensiunea fiecărei celule, minimul și maximul unei celule, etc.
  • Temperatura – Temperatura medie a acumulatorului, temperatura fiecărei celule, temperatura din exterior cu care se răcește acumulatorul, etc.
  • Starea de încărcare – Monitorizează nivelul de încărcare al acumulatorului.
  • Starea de „sănătate” – Monitorizează diferite valori care indică nivelul de viață a celulelor.
  • Curent – Curentul intrare și curent de ieșire.

Funcții de calculare asupra parametrilor acumulatorului

  • Calculează curentul maxim de încărcare și curentul maxim de descărcare.
  • Totalul de energie eliberat [kwh] de la ultima reîncărcare.
  • Impedanța interioară din celule.
  • Totalul de energie folosit de la prima folosire.
  • Timpul total de operare de la prima folosire.
  • Numărul total de cicluri încărcare/descărcare complete de la prima folosire.

Funcții de protecție

  • Limitare curent – prea mare sau prea mic.
  • Supra tensiune – în timpul încărcării.
  • Subtensiune – în timpul utilizării.
  • Temperatura – protecții pentru temperaturi prea mari sau prea mici.
  • Supra presiune
  • Ground Fault – Pe românește auzim acest termen mai ales la motoare ( ”dă la masă” ). Verifică să nu avem descărcări prin cadrul bicicletei de exemplu.

Funcții de optimizare

Pentru a obține o autonomie maximă a acumulatorului, sistemul BMS, poate acționa asupra tuturor celulelor pentru a le obține o tensiune egala între ele.

O altă funcție de optimizare este de a risipi energia dintr-o celulă în caz de supra încărcare pentru a nu o avaria prin intermediul unor regulatoare precise de tensiune/curent.

Comunicație

Unele sisteme BMS mai au și un sistem de comunicație cu un calculator/laptop de exemplu pentru a vedea statistici detaliate sau service. Totul depinde de sistemul folosit, de exemplu noi avem la bicicletele electrice noi introduse în 2015 sistemul BMS Benelli Italia.

Mai multe informații despre sistemele inteligente de management a acumulatorilor puteți să citiți și pe wikipedia.

Update 2022: Am făcut un articol și pentru BMSuri 7S și 14S Litiu-Ion pentru că sunt foarte căutate. Cele de 7S pentru biciclete/trotinete electrice cu acumulator pe 24V, iar cele de 14S pentru stocare energie din fotovoltaice.

bms litiu ion bimax

2 comentarii la „Ce este BMS-ul (Battery management system)?”

  1. buna seara am o focus jarifa impulse 27 r 3.0 si bateria xion derby cycle 36v 17ah s-a stricat. incarca cu intreruperi f mari ,daca se incarca aprox 20 minute o zi nu mai incarca,daca da curent doua ore ,doua zile nu mai da,am dat o la cineva sa o desfaca si mi-a spus ca e dus bms-ul,credeti ca se poate repara

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.